EL COLE

Despartirea de colegii din colegiul Jaume Balmes a fost cu lacrimi; dar nu pentru Miri care deja era iluzionata cu plecarea in Orihuela, ci pentru mine; ea a depasit momentul cu gratie. Colegii si invatatoarea i-au pregatit un moment surpriza, i-au cantat un cantec de la revdere si i-au daruit un album cu amintiri unde fiecare a scris cateva ganduri frumoase...

 eu am plans pentru ca intr-un fel m-am despartit de prea multe ori de prea multe lucruri in viata si eram foarte implicata in viata de scoala a lui Miriuta, parca imi retraiam momentele mele din copilarie , comparam situatii, imi aminteam...

 Miriam a venit la scoala cand avea cativa anisori

Acum are zece si deja va cumoaste alti colegi

Miriam, Miriam, sa-ti mearga bine in Alicante

Miriam, Miriam, sa-ti fie bine in Alicante

Desenele tale ne-au fascinat

Ai idei stralucite

Sa ai in continuare note bune

Si sa ajungi mare acolo unde mergi

Colegii tai te respecta

Esti o buna companiera (colega)

Esti foarte de gasca 

Si ca ajutor, esti de belea!! (uite ce traducere fac si eu , dar cam asta e ideea!)

Las Espardenyes Viatgeres (asa se numea clasa ei, in fiecare an isi aleg un nume, aici este vorba despre un fel de balerini, o incaltaminte traditionala)

Iti dorim mult noroc

sa fii fericita si sa ajungi cu bine in....port!!

Acesta era deci un cantec pe care i l-au cantat in ultima zi de scoala

ea este Ana, Invataoarea, Maestra, eu am aindragit-o foarte mult, este super!! Pozele au iesit un pic mai "nervoase", le-a facut un coleg neastamparat, Anthony!

 si Miri cocotata in varful mesei, am intrebat-o daca ii venea sa planga si mi-a zis ca nu, ca ii venea sa rada:))



Bun, deci asta este pagina lui Arlene,

posibil Arzoo, urmatoarea

 pagina lui Alba, pe care Miriam a stimat-o si a indragit-o foarte mult

Anthony

Maria

 Queralt

Laia

  Judith

Ona

Norah

 Maria Elena

 si aici nu stiu exact cine, un baietel cred...poate Pau.

 Voi continua mai tarziu, e impoartant pentru mine ca aceste lucruri sa ramana (si) aici, nu se stie cum intr-o zi vom pierde acelst album, e bine sa fie cat mai sigur pastrat:)

DESPARTIRI

Am lipsit mult si am si aveam atat de multe sa povestim! Nici acum nu sunt sigura ca voi reusi , dar incerc sa iau firul de unde l-am lasat, sa ma intorc in timp si sa-mi amintesc de dragul nostru orasel de care acum suntem departe, la vreo 600 km distanta, parasit poate pentru totdeauna... Locuim intr-un oras nou, ne trezim dimineata tot cu un munte in fereastra, dar de data asta e altfel, tot ce era verde si frumos a ramas Acolo!

acolo

 aici

Totusi Orihuela, in ciuda faptului ca s-a dovedit a fi un oras cu miez de august torid, are farmecul lui, incercam sa-l descoperim in fiecare zi , pana acum cucerindu-ne o anume parte a orasului cu mii de palmieri si cu cer violet de noapte, nu am pozele pregatite , dar o sa le puteti vedea curand.

Revenind la vechiul oras, San Feliu de Codines , unde Miriam a ajuns la trei ani , a mers la gradinita si la scoala pana in clasa a patra, deci pana in vara asta, unde a invatat catalana si a iubit-o mai mult decat propria limba...micul nostru orasel de munte ...a ramas in urma; gradina cu cactusi, livada cu maslini si migdali, porumbeii, iepurii si prepelitele, fluturii, furnicile care ne invadau casa in fiecare primavara, fereastra mea cu perdea crem cu flori si pasari verzi si albastre...sunt amintiri de acum; daca am plans ?! sigur, si acum mai plang si imi este greu, dar incerc sa ma bucur de avantaje pe care acolo nu le aveam...

  cactusii din gradina noastra, infloreau in iunie si in iulie, anul acesta au inflorit exact in ziua in care au inceput durerile nasterii!

  curtea lui Carlos , seful nostru, o particica din ea

o floricica gasita in gradina sufocata intr-un tufis

 fara cuvinte, de pe terasa

 ziua in care a murit carlos, seful, trista zi

  din acelasi loc, o alta zi

 din aproape acelasi loc , o alta zi

 casuta

tot casuta

 flori de prin padure

 focul din semineu! normal:)

 ghiveciul cu castusi

tot de pe terasa, luna mea oarba

care de mult nu a mai aparut asa de frumos ca atunci

 Levantica

  Liliacul si vreu sa intelegeti , nu e levantica , liliac , ci Levantica , Liliacul!

 un trandafir rasarit nu stiu cum prin gradina, ce s-a mai bucurat Miri!

 Migdalul inflorit si Albinuta!

 Porumbeii nostri cu fosnet marin...

presimt ca va fi un post mai lung, revin sa va povestesc cum a fost despartirea lui Miri de colegio.

BEBELUKA POLAR BEAR

Polar Bear  pentru ca mai nou Miriam adora ursii polari si  Bebeluka ...veti intelege de ce !

Momente adorabile

COZONAC

Ma tot uit la Catalina ca la un cozonac. In fiecare zi o studiez - daca a mai crescut, cat, cat s-a mai "umflat", cand e gata copt pregatit de smotoceala!!:)

Ma mai uit la ea si imi zic - ce stranii fiinte bebelusii, astia nou nascutii ...par asa, niste batranei, niste ...extraterestrii:) Sunt tot timpul parca intr-o visare, intr-o transa sau in agonie...Aseara sau nu mai stiu cand dar sigur am avut visul asta...ca nu mai am laptic si ca Bebeluka sufera si agonizeaza...ca un pui de pisoi din acelea care gaseam noi cand eram mici prin gradinile din spatele blogului, abia "palpaind"...

Vreau sa treaca timpul repede , cat mai repede, aceste doua trei luni...sunt ...de fapt, nu sunt asa tare cum ma credeam!

CE-A MAI FACUT MIRI

Aseara am fost intr-o faza joasa rau, dar, dupa inca o noapte asemenea, am inceput sa-mi revin!!!

Miriam a terminat clasa a patra si o sa scriem mai mult despre acest sfarsit de an pentru ca este unul special, Miri si-a luat la revedere de la colegi si de la invatatoare si de la colegiu si de la alte multe lucruri de care s-a despartit senina, pe cand eu am bocit si m-am emotionat la maxim...

pana vom scrie despre asta , ultimele lucrari de la atelierele scolare in colegiul Jaume Balmes.

NEPUTINTE

Am zis ca o sa-mi fac un jurnal, un caietel unde sa notez momente pe care vreau sa nu le uit, cand ajung aici, sunt deja obosita si nu mai reusesc sa -mi adun gandurile si sa le scriu...


Azi am ajuns asa, oarecum la limita...am avut o noapte grea, cu putin putin somn si mult plans de bebeluka. A inceput sa doara burtica si eu am intrat in panica. Nu stiu cate mame simt asta sau daca o spun in public, dar eu ma simt speriata tare , zici ca nu am mai  avut vreodata copil...totul nou, emotii, imi tremura mainile cand o schimb, cand ii fac baie, cand o iau in brate...mi-e frica de ea...ma simt neputincioasa...azi am ingenunchiat pur si simplu si am zis "Doamne, da-mi te rog putere si incredere si siguranta si tot ce am nevoie ca sa trec cu bine de chestiile astea...!"  A fost mult mai bine.



Am observat ca sunt un pic geloasa pe Miri!!! Catalina e foarte linistita in prezenta ei!
Acum vorbind serios, Miriam e o minune, imi este de foate mare ajutor, uneori se crede Cenusareasa , dar chiar si asa, face totul fara sa se planga prea mult. Mai ales imi da energie, fara nici un fel de exagerare, energie pura; o ating si simt ca imi recapat puterile pe care le pierd cu micuta.

Astept cu nerabdare sa pot comunica mai mult cu Bebeluka, adica sa simt ca ma simte, sa ma priveasca in ochi si sa stiu ca ma vede...


sper sa avem o noapte mai buna!

va las fotografii de la doua si trei saptamani, voi face cate una pentru fiecare saptamana.

CONSEMNARI

 

dupa doua saptamani

Inca nu ma simt pregatita sa scriu o poveste frumoasa, desi povestea e frumoasa de tot, dar totusi cateva ganduri am sa le consemnez, destul de ravasite, cum ma simt si eu acum, o ravaseala deloc nepotrivita, ci  una de care imi va fi dor , sunt convinsa!

Ma tot gandeam , ce bine ar fi sa nasc mai devreme , si asa a si fost, dorul meu s-a potolit, acum voi pleca in noul oras unde urmeaza sa ne mutam cu un bebelus de o luna si jumatate si nu cu unul de trei saptamani, conteaza mult...

Eu si Bebeluka incepem sa ne cunoastem, la inceput eram speriata de ea ca de un...soricel sa zicem sosit la mine in viata , un soricel pe care nu stiam de unde sa-l incep si ce sa-i spun si cum sa fac...acum mi-am lipit minutele si timpul si viata toata de a ei si "curgem" asa, impreuna...!


Miri e topita, o pupaceste toata ziua si spune "nu-mi vine sa cred , nu-mi vine sa cred"!!

Tati se simte un pic abandonat, dar o sa-i treaca!


Nu e usor, de multe ori ma simt neindemanatica si nesigura, parca mi-ar fi fost dat in grija un ou de portelan:); alteori mi-e tare mila cand vad o fiinta asa mica cae depinde 100% de mine si ma gandesc cum poate un suflet de mama sa-si abandoneze pruncul asa cum se intampla atat de trist si destul de des pe lumea asta...

E bine sa te ajute cineva, totusi! Ma dadeam curajoasa, dar ajutorul soacrei a fost binevenit! Si vizita lui Adita, prietena mea cea buna!

                                                              de la adi, tortul de pampersi, multumesc adita!

Nu stiu ce sa mai scriu...sunt indragostita de fetitele mele dulci si ma bucur ca pot sa le daruiesc multa multa multa si in egala masura aceeasi fierbinte dragoste de mamica!

Catalina are gropite!