CONSEMNARI

 

dupa doua saptamani

Inca nu ma simt pregatita sa scriu o poveste frumoasa, desi povestea e frumoasa de tot, dar totusi cateva ganduri am sa le consemnez, destul de ravasite, cum ma simt si eu acum, o ravaseala deloc nepotrivita, ci  una de care imi va fi dor , sunt convinsa!

Ma tot gandeam , ce bine ar fi sa nasc mai devreme , si asa a si fost, dorul meu s-a potolit, acum voi pleca in noul oras unde urmeaza sa ne mutam cu un bebelus de o luna si jumatate si nu cu unul de trei saptamani, conteaza mult...

Eu si Bebeluka incepem sa ne cunoastem, la inceput eram speriata de ea ca de un...soricel sa zicem sosit la mine in viata , un soricel pe care nu stiam de unde sa-l incep si ce sa-i spun si cum sa fac...acum mi-am lipit minutele si timpul si viata toata de a ei si "curgem" asa, impreuna...!


Miri e topita, o pupaceste toata ziua si spune "nu-mi vine sa cred , nu-mi vine sa cred"!!

Tati se simte un pic abandonat, dar o sa-i treaca!


Nu e usor, de multe ori ma simt neindemanatica si nesigura, parca mi-ar fi fost dat in grija un ou de portelan:); alteori mi-e tare mila cand vad o fiinta asa mica cae depinde 100% de mine si ma gandesc cum poate un suflet de mama sa-si abandoneze pruncul asa cum se intampla atat de trist si destul de des pe lumea asta...

E bine sa te ajute cineva, totusi! Ma dadeam curajoasa, dar ajutorul soacrei a fost binevenit! Si vizita lui Adita, prietena mea cea buna!

                                                              de la adi, tortul de pampersi, multumesc adita!

Nu stiu ce sa mai scriu...sunt indragostita de fetitele mele dulci si ma bucur ca pot sa le daruiesc multa multa multa si in egala masura aceeasi fierbinte dragoste de mamica!

Catalina are gropite!