JURNAREL DE BEBELUKĂ

De cateva zile mi-am propus sa incep acest jurnarel si nu mai reusesc; poate ca nu ar trebui sa-mi propun prea mult, ci pur si simplu sa o fac; si la modul cel mai simplu, cel mai sincer si cel mai natural: Miriam va avea o surioara, iar eu voi avea o fetita, Alina Catalina!

Desigur, pana la marea intalnire, drumul acesta lung, masurat in saptamani, in emotii de tot felul, in intamplari, in temeri si bucurii, in certitudini si nesiguranta...cum va fi? ce-o mai fi ? momente cand te simti unica si puternica, dar tot atat de vulnerabila;

Citesc multe jurnale de mamici in blogosfera, cred ca este un lucru benefic pentru orice mama sa poata impartasi aceasta experienta...

Nu as stii de unde sa incep sau cu ce...poate chiar cu dimineata asta, saptamana 21 fix, in care am toate panzele sus fiind o zi cu mult soare, am dormit ceva mai bine, nu-mi amintesc visele, desi ultimele au fost cu dulciuri pe care nu ajungeam sa le mananc; stiu de ce imi doresc asa mult dulcele uneori, din plictiseala, nu ca nu as avea ce face, e plictiseala aceea care apare cand petreci cinci zile pe saptamana  cam sase sapte ore in tacere, adica nu vorbesti cu nimeni, decat cu tine insati/insuti; asa e la mine, sunt toti plecati, Al la serviciu, Miri la scoala si atunci...atata tacere imi face pofta de dulciuri!  Scuze , nu?! Fata de prima sarcina , cea de- acum zece ani, cu Miriuta, consider ca maturitatea si-a spus cuvantul, am devenit mai responsabila si mai constienta de efectele pe care le pot avea alimentatia, stresul, programul meu asupra copilasului, asa ca mai toate poftele (alea necugetate) in cui!

Deci  cam asa e situatia in  gradina mea, cea de-afara si cea din pantec; un muguras care se deschide pe fiece zi, in intuneric,luminandu-l cu minunea din el!

Si imi amintesc de o primavara cand peste toata inflorirea asta a nins, iar in alta a plouat cu piatra...si atunci ma intristez toata si ma gandesc la toate mamicile care au avut probleme cu bebelusii si care mai mult sau mai putin au reusit sa le depaseasca  si nu vad decat supermamici si eroine peste tot.



Si aici Bebeluka:

 

Nu e prea fotogenica!

De putin timp a inceput sa se faca simtita, Am incercat sa-i explic sotului meu cam care e senzatia. E ca si cum ai lua un pisoi mic, mic la piept , sub haina , si el incepe acolo sa se alinte; sau ca si cum ai tine un fluture in pumn...sau un puisor in palma... Sunt curioasa sa stiu cum ar asemui alte mamici aceasta senzatie...

Ne oprim aici, dar mai povestim, doaar e jurnarel-de-Bebelukă !